La prima vedere, istoria Moineștiului în secolul 19 nu pare cu nimic ieșită din comun. Privind de departe, povestea Moineștiului este, de fapt, istoria multor localități care, pentru a se adapta la o lume în continuă schimbare, au trecut printr-un amplu proces de modernizare, transformându-se din sate în mici orășele. 

Totuși, dacă te apropii de istoria Moineștiului și zăbovești asupra unor fotografii de epocă, povestea începe să prindă viață.

Detaliile se desprind din imagini, iar istoria își dezvăluie încet-încet straturile, arătându-ne aspecte surprinzătoare, pe care le vom explora în rândurile următoare.

1. Dezvoltarea economică și socială a Moineștiului

În secolul 19, Moineștiul a trecut printr-o schimbare lentă, dar profundă.

Modernizarea începe să patrundă, încet-încet, și în acest colț al Moldovei. Drumurile se îmbunătățesc, comerțul se dezvoltă, iar populația crește treptat. Ritmurile vieții se intensifică. Moineștiul nu mai era un mic sătuc uitat de lume. În 1832, Moineștiul a devenit târgușor, până în 1864, când a fost trecut în categoria comunelor rurale, după aplicarea Legii de organizare administrativă și a Legii comunale a lui Al. I. Cuza. Abia după Primul Război Mondial, în 1921, Moineștiul se transformă în comună urbană, cuprinzând vechile sate Dealu Mare, Lunca, Moinești și Pârâu (1).

Încă dinainte de 1864, Moineștiul era un loc de întâlnire între țăranii de pe Valea Trotușului, cei de pe Valea Tazlăului și cei veniți din Transilvania (1), care se întâlneau la iarmaroc pentru a vinde grâu, vin și vite, și a cumpăra păcură sau scândură. Moineștiul era un târgușor viu, plin de activitate.

După Legea rurală a lui Cuza din 1864, 47 de locuitori din comuna Moinești au primit aproximativ 232 hectare de teren ca proprietate (9). Comerțul și agricultura s-au dezvoltat rapid.

În 1901, iarmarocul se ținea de 12 ori pe an, cel mai mare fiind târgul de la Sf. Gheorghe (9), semn că Moineștiul era în plin avânt comercial și agricol.

Din punct de vedere economic, motorul real al evoluției Moineștiului - pe baza căruia s-a construit suprastructura socială și instituțională modernă din secolele 19-20 - a fost industria petrolului. Descoperirea și exploatarea lui au produs o adevărată revoluție în viața frumosului târg moldovenesc. O analiză detaliată a acestui subiect merită un spațiu aparte, așa că o voi trata pe larg în episodului (3) al seriei despre istoria Moineștiului.

În 1901, comuna Moinești avea un teritoriu de 3.000 de hectare (2.500 hectare de păduri), iar târgușorul puțin sub 100 de hectare. Cel mai mare proprietar era „Societatea de comerț și industrie a petroleului Moinești-Tazlău-Șolonțul” (Iosif Theiller), care deținea o moșie de 1700 de hectare (750 de hectare teren productiv).

Târgușorul Moinești a devenit un loc bun pentru comerț. Au apărut noi prăvălii și mici ateliere meșteșugărești, care au atras negustori, comercianți și mici industriași. Populația a crescut, transformând Moineștiul într-o localitate multietnică, în care se întâlneau români, evrei, maghiari, italieni și alte mici comunități. Fiecare aducea propriile tradiții, obiceiuri și meșteșuguri, dând localității o culoare aparte.

2. Demografia Moineștiului în secolul 19.

     1) Evoluția generală 

Dezvoltarea economică a târgușorului Moinești în secolul 19 a încurajat creșterea populației.

La începutul secolului 19, Moineștiul era un mic sat cu moșii răzeșești, care produceau păcură. Multe „fântâni” sau „gropi” vechi de păcură (cum li se spunea în epocă), părăsite, se mai vedeau încă în 1901 (9).

În 1832, când a fost declarat târg, Moineștiul avea 188 de case și 588 de locuitori (2). La sfârșitul secolului 19, comuna rurală Moinești număra 790 familii (3777 suflete), iar târgușorul propriu-zis 665 familii (3248 suflete) (9). Comuna avea 42 de cârciumi. În zilele de târg, pe Strada Centrală a Moineștiului se auzeau trei limbi: română, idiș și maghiară.

     2) Evreii din Moinești și povestea lor 

Evreii au fost integrați în viața economică, sosind în Moinești în număr din ce în ce mai mare. Ei erau evrei așkenazi vorbitori de idiș, originari de prin părțile Poloniei, Ucrainei și Bucovinei. Majoritatea veneau din Imperiul Rus, din regiunea Galiției (astăzi în Vestul Ucrainei), de unde fugiseră din cauza pogromurilor la care îi supuneau rușii, sperând că vor găsi refugiu în România. Ceea ce s-a și întâmplat, pentru un timp.

În mare măsură, ocupațiile evreilor erau legate de comerț, de meșteșuguri și de industria petrolieră care deja începuse să se afirme timid. Fiind în mare parte originari din Galiția, evreii din Moinești aveau deja experiență în exploatarea și prelucrarea zăcămintelor de petrol (7). Astfel, ei au contribuit mult la dezvoltarea economică a Moineștiului.

În secolul 19, comunitatea evreilor din Moinești a crescut la număr, supraviețuind până la instaurarea regimului comunist.

Referitor la evoluția demografică a minorității evreiești, cifrele spun o poveste. În secolul 19, vedem creștere demografică, astfel: 1820: 42 familii; 1831: 193 evrei; 1899: 2.398 (50.6% din populația totală) (3); 1910: 2.410 (maximul) (5). În secolul 20, numărul de evrei a scăzut: 1930: 1761 evrei, 1941 (înaintea deportării la Bacău): 1325; 1947: 480; 1950: 400; 1966: 71; 1977: 37; 1999: 5 evrei.

Doi evrei veterani, Herhman Leonti și Leib Boiangiu, eroi ai Războiului de Independență din 1877-1878, se odihnesc în cimitirul evreiesc din Moinești (4).

De asemenea, tot aici se odihnește și Roza Theiller, soția lui Iosif, cunoscut afacerist din industria petrolului, care a oferit de-a lungul vieții foarte multe burse școlare elevilor din familii sărace de evrei, de români și mixte (4).

Mișcarea sionistă, ce susținea crearea unui stat evreiesc în Palestina otomană, a avut o mare influență printre evreii din Moinești. Orașul Moinești a intrat în istorie prin sintagma: „Prin Moinești, în Israel”.

Puțini oameni știu că în România a avut loc primul congres sionist din lume, la Focșani, în 1881. Aici s-a decis emigrarea în Palestina și înființarea de colonii agricole, ceea ce le-ar fi asigurat evreilor o viață nouă, independentă, și posibilitatea de a își dezvolta tradiția și cultura proprie (6). 

Ca urmare a hotărârii Congresului de la Focșani, în 1882, un grup de evrei sioniști din Moinești, Galați și Bacău, au fost printre primii care au emigrat în Palestina (3), unde au fondat coloniile agricole Rosh Pina și Zichron Yakov.

Călătoria lor a fost o adevărată epopee. 44 de familii de evrei s-au îmbarcat la Galați, pe vaporul Thetis. Grupul era format din 22 de familii din Moinești (după alte surse, 30), 10 din Bârlad, 8 din Galați și o familie din Focșani. În total, erau 228 de suflete (7).

Coloniștii evrei români din Rosh Pina și Zichron Yakov au avut multe probleme: obstrucții ale autorităților otomane, secetă, malarie, atacuri ale beduinilor (sursa de inspirație pentru fremenii din seria „Dune” de Frank Herbert). Dar astea sunt deja altă istorie, pe care poate o să v-o povestesc altădată. Deocamdată, să ne întoarcem la Moinești.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, evreii din micile localități urbane, inclusiv Moineștiul, și din localitățile rurale au fost evacuați în orașele reședință de județ, din ordinul lui Ion Antonescu (3).

La 4 iulie 1941, toți evreii din Moinești au fost duși cu forța la Bacău, în 24 de ore și pe o ploaie torențială. Au fost cazați în sinagogi sau în școlile evreiești din Bacău, în condiții grele. Mai târziu, unii bărbați evrei au fost trimiși la muncă obligatorie în Basarabia, la Pârlița (5).

Nici măcar morții nu au scăpat de persecuții. Cimitirul evreiesc din Moinești a fost profanat. Multe pietre de mormânt au fost folosite la pavarea drumurilor și a curților, rămășițele fiind îndepărtate din morminte(3).

Un evreu pe nume Iancu Solomon, soldat în Armata Română, născut în 1918, a căzut în luptele pentru orașul Herța din Basarabia, în 1940. Un an mai târziu, urmare a ordinului mareșalului Antonescu, lumea în care el a trăit avea să fie iremediabil dezrădăcinată.

După război, unii evrei s-au întors în Moinești. Conform statisticilor Federației Comunităților Evreiești din România, în 1947 trăiau aici 480 de evrei. Dar aceștia au păstrat amintirea traumelor suferite, și nu s-au mai simțit niciodată acasă în Moinești. Din acest motiv, dar și din cauza presiunilor economice și a dorinței de a trăi și de a fi liberi într-o țară a lor, în perioada comunistă mulți evrei au plecat în Israel, care a devenit pentru ei o nouă patrie, după ce România îi refuzase.

Evreii din România, inclusiv cei din Moinești, care au emigrat între 1958-1989, au fost parte a unei afaceri de lungă durată și extrem de complicată, implicând, printre altele, Securitatea și Mossadul, prin care majoritatea evreilor din România care au scăpat din Holocaust au reușit să plece în Israel în timpul comunismului. Din lipsă de spațiu, nu o pot detalia aici. O voi face, probabil, în episodul 4 dedicat Moineștiului comunist.

În prezent, niciun evreu nu mai locuiește în Moinești. Comunitatea a dispărut treptat. Ultimul evreu, Raphael Kohlenberg, a fost îngropat în Cimitirul evreiesc din Moinești în 2012. S-a încheiat astfel o istorie de 300 de ani.

În Moinești s-au născut câteva personalități importante de origine evreiască, cum ar fi Tristan Tzara (1896-1963), fondatorul dadaismului, sau Mozes Rosen (1912-1994), fostul șef-rabin al cultului mozaic din România între 1948-1994.

     3) Puțin despre unguri

De asemenea, în Moinești a existat și o mică comunitate maghiară. La sfârșitul secolului 19, aici trăiau 379 de unguri. Cei mai mulți erau negustori sau mici industriași veniți din Transilvania. După Marea Unire din 1918, numărul lor a scăzut treptat.

     4) Diversitatea religioasă

Populația Moineștiului era diversă și din punct de vedere religios. În 1901, în târgușorul Moinești existau 2 biserici ortodoxe clădite de localnici, cu hramul Sf. Niculae (1814) și Sf. Gheorghe (1862), cu 2 preoți și 2 cântăreți. Mai existau o biserică catolică clădită de locuitori în 1836 cu un cântăreț, și o sinagogă evreiască, cu un rabin (9). În 1941 existau 5 sinagogi. Toate sinagogile au fost distruse.

În secolul 19, pe teritoriul actual al municipiului Moinești mai existau comunele Văsâești (1.911 locuitori, o școală mixtă deschisă în 1885 și 4 biserici) și Valea Arinilor (2.833 locuitori, 2 școli mixte și 5 biserici).

Moineștiul secolului 19 s-a dezvoltat: mai întâi sat răzeșesc, apoi târgușor modest, dar mândru, și, în final, mic centru comercial și agricol, cu iarmaroace pline de viață și o diversitate etnică aproape urbană. Comerțul și agricultura au fost începutul, dar progresul economic avea să vină o dată cu petrolul. Însă, înainte de epoca negrelor sonde de petrol, reci și industriale, oamenii - și comunitățile care s-au întâlnit aici și au trăit împreună - sunt cei care au definit istoria Moineștiului, dându-i suflet și culoare.

3. Modernizarea administrativă și instituțională

În secolul 19, modernizarea administrativă și instituțională a schimbat fața Moineștiului. Aceasta are 5 dimensiuni:

1. Administrația locală;
2. Școlile;
3. Poșta și telegraful;
4. Spitalul;
5. Gara CFR.

În secolul 19, Moineștiul a intrat în atenția administrației moderne a Principatului Moldovei și, mai târziu, a României.

Localitatea s-a conectat treptat la marile transformări ale secolului 19: modernizare, mobilitate, diversitate socială.

Reformele lui Cuza-Vodă (reorganizarea județelor, înființarea școlilor și a altor instituții publice moderne), au schimbat aspectul târgușorului de pe Valea Tazlăului.

     1) Administrația locală

În 1864, după ce Moineștiul a devenit comună rurală, au apărut Primăria și Poliția, conform Legii comunale și Legii de organizare administrativă a lui Alexandru Ioan Cuza.

     2) Școlile

Pe măsură ce Moineștiul se transforma dintr-un mic sat răzeșesc într-un târgușor cu activitate economică în creștere, a apărut o nouă instituție publică: școala modernă de stat.

Alexandru Ioan Cuza a reformat învățământul, prin Legea Instrucțiunii Publice din 1864. Statul român a început să înființeze școli publice primare și gimnaziale, inclusiv în târgușoare ca Moineștiul. Acestea erau finanțate de stat, aveau programe laice, profesori calificați și urmăreau alfabetizarea maselor.

În Moinești, școlile moderne au contribuit la formarea unei mici clase de mijloc (funcționari, tehnicieni, ingineri petroliști) și au accelerat transformarea localității într-un mic orășel industrial.

Prima școală de băieți din Moinești (actuala Școală Gimnazială „George Enescu”) s-a înființat în 1866 (8). Dotările erau foarte modeste. Școala nu avea nici măcar o clădire proprie.

Preotul David Climescu, spirit inteligent și patriot, a ajutat foarte mult școala, punând la dispoziție propria locuință (8).

Abia în 1894 s-a construit o clădire proprie pentru Școala de băieți. În 1895, Școala de băieți s-a unit cu Școala de fete, funcționând ca școală mixtă până în 1910 (8). După multe transformări în perioada comunistă, vechea școală din 1866 își continuă și în prezent activitatea.

În 1867, în Moinești a fost înființată prima Școală de fete. Această școală, transformată în 1948 în Școala Elementară Nr. 8 cu clasele I-VIII, funcționează și în prezent.

Ne putem închipui cum elevele, când ieșeau de la cursuri, se plimbau pe ulițele târgușorului, până la casele lor, unde părinții, oameni gospodari, le așteptau cu nerăbdare.

Această imagine probabil i-ar fi plăcut marelui Nicolae Iorga. Dar este idilică, semănătoristă, falsă. Realitatea secolului 19 era mult mai dură:

1. multe fete mergeau la școală doar câțiva ani;
2. multe familii erau prea sărace și nu își permiteau să țină copiii la școală;
3. după ore, multe fete mergeau direct la treabă în gospodărie, și nu aveau timp de plimbări lungi.

Oamenii trăiau încă într-o lume tradiționalistă, unde modernizarea exista, dar nu era aceeași pentru toată lumea.

În târgul Moinești au existat și două școli evreiești: una de băieți, înființată în 1893, și alta de fete, fondată în 1900.

De asemenea, pe actualul teritoriu al municipiului Moinești, în secolul 19 au mai existat 3 școli mixte (de băieți și de fete), în comunele Văsâești și Valea Arinilor.

     3) Poșta și telegraful

„Marele Dicționar Geografic al României” (9) menționează că, în 1901, în Moinești exista un birou telegrafo-poștal, prin care micul târg moldovenesc era conectat cu lumea mare.

De altfel, date despre poșta din Moinești găsim și în lucrarea „Istoria Poștelor Române” de Constantin N. Minescu (10). La 1 aprilie 1869, exista o linie poștală cu două curse pe săptămână cu călăreț, între Bacău-Moinești. În 1875, pe același traseu se făceau trei curse săptămânale cu diligența. În 1878 s-a înființat linia poștală Moinești-Târgu Ocna, cu trei curse pe săptămână cu diligența. În anii 1885-1887, s-au desființat cursele de diligență între Bacău-Moinești, înființându-se noi servicii pe traseul Târgu Ocna - Moinești.

     4) Spitalul

Moineștiul are și o lungă istorie medicală. Prima atestare documentară a spitalului din Moinești datează din 1873 (11). În 1901, spitalul din Moinești avea 10 paturi de bărbați și 9 de femei (9).

     5) Gara CFR

Modernizarea Moineștiului a luat avânt în 1884, când s-a deschis Gara din Moinești (proiectată de reputatul arhitect român Elie Radu și echipa lui).

Arhitectura simplă a Gării din Moinești era impresionantă, astfel că ea a mai avut trei surori, la Pucioasa, Odobești și Segarcea. Construirea Gării din Moinești a avut 2 cauze:

1. creșterea populației de pe Valea Trotușului ca urmare a dezvoltării industriei petroliere și miniere;
2. interesele familiei Ghica din zona Comănești.

Calea ferată Adjud-Târgu Ocna s-a inaugurat în etape, între 1884-1889. Segmentul Târgu Ocna-Comănești a fost inaugurat între 1895-1898. Segmentul final Comănești-Moinești, de 8 km., a fost inaugurat în 1899, la 15 ani după construirea Gării.

Linia spre Bacău, prin Comănești, a venit mult mai târziu. Între 1885-1886, s-a construit o linie cu ecartament îngust, dar normalizarea și legătura completă s-au realizat abia după 1900.

Calea ferată a transformat Moineștiul. Acesta nu mai era un sătuc uitat de lume, ci devenea de la o zi la alta un târgușor prosper, pregătit să facă față provocărilor pe care secolul 20 avea să le aducă.

Moineștiul secolului 19 a fost un loc al întâlnirilor: între tradiție și modernitate, între datini străvechi și instituții publice noi, între români, evrei și maghiari, între vechile căruțe și năvalnice locomotive cu aburi, între lumi care se schimbau. Dar adevărata Revoluție abia avea să înceapă, odată cu petrolul, care avea să transforme pentru totdeauna micul târg de pe Valea Tazlăului.

Despre industria petrolieră, vom discuta pe larg în episodul 3. Dacă v-a plăcut articolul, îmi puteți da subscribe. Haideți să explorăm istoria lumii împreună, dintr-o perspectivă românească!

Sursele informațiilor:

• (1) „Scurtă istorie a orașului Moinești”, https://moinesteanul.ro/despre-moinesti.html?view=article&id=398:scurta-istorie-a-orasului-moinesti&catid=129&iccaldate=2024-12-1
• (2) https://moinesti.ro/municipiul-moinesti/istoric/
• (3) „Evreii din Moinești în perioada Holocaustului. 1941”, https://roholocaust.com/eveniment/71~evreii-din-moine%C8%99ti-in-perioada-Holocaustului
• (4) https://moinesti.ro/2023/12/07/vestigii-arheologice/
• (5) https://www.inshr-ew.ro/wp-content/uploads/2018/01/Moinesti-revazut-ND.pdf
• (6) „O sută treizeci de ani de la apariția primelor așezări construite de evrei emigranți din România”, în „Ziarul nostru”, Nr. 3, decembrie 2013, pp. 1-2, https://sfile.f-static.com/image/users/210693/ftp/my_files/ziarele/ziarul3.pdf?id=13687382
• (7) „Moinești. Din istoria iudaismului românesc”, în „Ziarul nostru”, Nr. 3, decembrie 2013, pp. 11-12, https://sfile.f-static.com/image/users/210693/ftp/my_files/ziarele/ziarul3.pdf?id=13687382
• (8) https://moinesti.ro/scoala-gimnaziala-george-enescu/#1705570105648-7d6a2773-99c0
• (9) George Ioan Lahovari, C. I. Brătianu, Grigore G. Tocilescu, „Marele Dicționar Geografic al României”, volumul IV, București, Stab. Grafic J. V. Socecu, 1901, pp. 379-380.
• (10) Constantin N. Minescu, „Istoria Poștelor Române”, București, Imprimeria Statului, 1916, pp. 284, 340, 378, 413.
• (11) https://www.spitalmoinesti.ro/prezentare/scurt-istoric/

Sursele fotografiilor:

• (1) https://moinesti.ro/municipiul-moinesti/istoric/
• (2) „Evreii din Moinești în perioada Holocaustului. 1941”, https://roholocaust.com/eveniment/71~evreii-din-moine%C8%99ti-in-perioada-Holocaustului
• (3) Pagina de Facebook Turist prin Județul Bacău, postare din 7 septembrie 2025 (Școala de fete din Moinești)

 Articolul aparține în exclusivitate autorului și nu exprimă neapărat punctul de vedere al redacției/publicației moinesteanul.ro. 

 

• Episodul 1: Originile Moineștiului. De la cetatea dacică la micul sat medieval

• Episodul 3: Petrol, rafinării și industrie modernă în Moineștiul interbelic

• Episodul 4: Moineștiul în perioada comunistă. Un oraș muncitoresc.