Filiala Bacău a Societății Naționale de Cruce Roșie din România continuă înscrierile pentru Cursul de Infirmier(ă), derulat în cadrul proiectului „Conectează-te la viitor”, implementat în parteneriat cu MIBA Consulting și cofinanțat din Fondul Social European Plus, prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027.
Interesul ridicat pentru această calificare face ca grupa să fie aproape completă, organizatorii anunțând că au mai rămas doar câteva locuri disponibile. Cursul este programat să înceapă la începutul lunii martie, oferind tinerilor din județul Bacău oportunitatea de a păși într-un domeniu stabil, căutat și cu perspective reale de angajare.
Programul de pregătire include atât module teoretice, cât și activități practice, esențiale pentru formarea viitorilor infirmieri. Participanții vor învăța:
La finalul cursului, absolvenții vor obține o certificare recunoscută și competențe aplicabile imediat pe piața muncii, într-un sector în continuă nevoie de personal calificat.
Programul se adresează tinerilor cu vârsta între 16 și 29 de ani din județul Bacău, inclusiv celor aflați în categoria NEET, care au finalizat minimum 10 clase. Participarea este gratuită, iar fiecare cursant beneficiază de o subvenție în valoare de 600 de lei.
Cei interesați sunt încurajați să se înscrie cât mai curând, având în vedere numărul limitat de locuri rămase. Înscrierile se pot face telefonic, la numărul 0234/523733, sau prin e-mail, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Abonează-te gratuit la canalul nostru de WhatsApp și primești direct pe telefon cele mai noi știri, informații și locuri de muncă disponibile județul Bacău.