Ediția 2026 a Zilelor Orașului Slănic-Moldova vine cu o semnificație specială, după ce stațiunea a obținut Locul III în competiția națională „Destinația Anului 2026”, o recunoaștere a valorii sale turistice, a patrimoniului natural și a ospitalității care o definește.
Trei zile de spectacole, folclor autentic și concerte cu artiști îndrăgiți
Atmosfera de sărbătoare va cuprinde orașul timp de trei zile, printr-un program artistic divers, dedicat tuturor categoriilor de vârstă. Publicul va avea parte de spectacole folclorice, concerte ale unor artiști cunoscuți, întâlniri cu meșteri populari și activități culturale.
Programul spectacolelor
Vineri, 17 iulie 2026
- 17:00 – Asociația Culturală M.Y. Music Art
- 19:00 – Gabriela Comăneci
- 20:00 – Grigore Gherman
- 21:00 – Cleopatra Stratan
Sâmbătă, 18 iulie 2026
- 15:00 – Festivalul Județean de Folclor
- 19:30 – Viorica Macovei
- 20:15 – Fuego
- 21:00 – Narcotic Sound
Duminică, 19 iulie 2026
- 15:00 – Festivalul Județean de Folclor
- 19:30 – Ro-Mania
- 20:15 – Minodora Dediș
- 20:45 – Dan Helciug
- 21:30 – Pavel Stratan
Prezentator: Matei Bogdan, actor
Gastronomie locală, tradiții și artă contemporană
Pe lângă programul artistic, vizitatorii vor putea descoperi o ofertă gastronomică bogată, pregătită de producători locali și restaurante din zonă. Preparatele tradiționale, produsele artizanale și rețetele sănătoase realizate din ingrediente locale vor completa experiența festivă.
Evenimente speciale
- Târgul Meșterilor Populari – duminică, 19 iulie, ora 10:00 Expoziție autentică a meșterilor populari din județul Bacău.
- Muzeul de Artă Contemporană In Context – MACIC Deschis vineri, sâmbătă și duminică între orele 14:00–18:00. Este primul muzeu de artă contemporană din regiune și singurul inaugurat în stațiune după Revoluție.
Program religios – Biserica Sf. Ilie
- Vineri, 17 iulie: 18:00–20:00 – Slujba de seară
- Sâmbătă, 18 iulie: 7:00–9:30 – Dumnezeiasca Liturghie
- Duminică, 19 iulie: 8:00–12:00 – Dumnezeiasca Liturghie; 17:00–19:00 – Slujba de seară
- Luni, 20 iulie: 8:00–12:00 – Liturghie în cinstea Sf. Ilie
O invitație la sărbătoare în inima stațiunii
Zilele Orașului Slănic‑Moldova 2026 promit o experiență memorabilă, în care muzica, tradițiile, gastronomia și farmecul stațiunii se împletesc într-un eveniment dedicat comunității și vizitatorilor.
Intrarea este liberă. Slănic‑Moldova vă așteaptă să celebrați împreună 225 de ani de istorie, identitate și ospitalitate într-una dintre cele mai frumoase destinații turistice din România.
