Sub mesajul emoționant „Nadia Comăneci – Se întoarce acasă!”, municipiul Onești celebrează performanța istorică a primului 10 perfect din istoria gimnasticii, moment care a schimbat pentru totdeauna sportul mondial. Mai multe detalii despre
Măsuri speciale și programul accesului
Organizatorii anunță măsuri sporite de securitate, având în vedere amploarea evenimentului și numărul mare de participanți așteptați. Publicul este rugat să nu vină cu genți voluminoase, obiecte contondente, băuturi alcoolice, recipiente din sticlă sau metal, evitând de asemenea și bidoanele prevăzute cu capac.
Accesul pe Stadionul Carom se va face între orele 17:00 și 18:15, în limita locurilor disponibile.
Două ecrane gigant pentru cei care nu prind loc pe stadion
Estimările arată că interesul depășește capacitatea stadionului, motiv pentru care Primăria Onești și partenerii evenimentului vor amplasa două ecrane gigant:
- în parcul din fața Stadionului Carom, unde gala va fi transmisă în direct;
- în Piațeta Catedralei, pentru cei care doresc să urmărească evenimentul în timp real din centrul orașului;
Astfel, întreaga comunitate va putea trăi împreună momentul istoric al revenirii Nadiei Comăneci în orașul natal.
Un eveniment-simbol pentru Onești
„Gala Campioanelor – Perfect 10” este organizată cu sprijinul CSM Onești, Agenției Naționale pentru Sport, Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Primăriei Municipiului Onești, precum și al numeroșilor parteneri și sponsori locali și naționali.
Evenimentul marchează nu doar o celebrare sportivă, ci și o reîntâlnire emoționantă între Nadia Comăneci și comunitatea care a crescut-o și a susținut-o în drumul spre perfecțiune.
