Un caz medical de o complexitate rar întâlnită a fost gestionat cu succes la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde un adolescent de 15 ani, victima unei căderi de la etajul 4, a fost salvat și redat familiei și școlii. Tânărul a suferit nu mai puțin de 10 fracturi – la nivelul membrelor și craniului – precum și multiple leziuni posttraumatice, care i-au pus viața în pericol.
Potrivit reprezentanților SJU Bacău, cazul a necesitat mobilizarea rapidă și coordonată a numeroase specialități medicale. De la momentul prezentării în Compartimentul de Primiri Urgențe, adolescentul a fost preluat de echipele din ATI Copii, Ortopedie Pediatrică, Blocul Operator Pediatrie, Radiologie și Imagistică Medicală, Laboratorul de Analize Medicale, alături de specialiști în neurochirurgie, chirurgie oro-maxilo-facială, stomatologie, psihiatrie, precum și de psihologul și asistentul social.
Această colaborare extinsă a fost esențială pentru stabilizarea pacientului și pentru gestionarea unui traumatism considerat extrem, cu risc vital major.
După stabilizarea în Terapie Intensivă, adolescentul a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe, menită să trateze fracturile multiple. Operația inițială a durat peste 6 ore, fiind urmată de o perioadă lungă de monitorizare, îngrijire și recuperare.
Pacientul a rămas internat 22 de zile, timp în care echipele medicale au urmărit evoluția fiecărei leziuni și au adaptat tratamentul pentru a preveni complicațiile. Ulterior, adolescentul a revenit la spital pentru îndepărtarea materialelor de osteosinteză.
Astăzi, tânărul merge din nou, fiind reintegrat în familie și la școală – un rezultat care confirmă nivelul ridicat de competență al echipelor medicale băcăuane.
Dr. Mihai Galinescu, medicul șef al Secției Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, subliniază importanța colaborării interdisciplinare:
„După stabilizarea în Terapie Intensivă, adolescentul a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe, pentru multiplele fracturi pe care le prezenta. Intervenția chirurgicală inițială a durat peste 6 ore. Au urmat numeroase zile de îngrijire atentă, monitorizare permanentă și recuperare. În prezent, pacientul merge din nou, reintegrându-se în familie și la școală. Astfel de cazuri ne arată, cu adevărat, gradul de competență, de organizare și capacitatea de mobilizare ale serviciului chirurgical în urgență, în armonie cu Terapia Intensivă și cu toate celelalte specialități.”
Cazul demonstrează nivelul ridicat de profesionalism al echipelor medicale din SJU Bacău, care reușesc să gestioneze situații critice, în special în rândul copiilor și adolescenților – pacienți aflați într-o etapă esențială de creștere și dezvoltare.
Prin dedicare, coordonare și expertiză, medicii au transformat un destin care părea frânt într-o poveste de recuperare și speranță.
Managerul unității, ec. Ion‑Marius Savin, subliniază că astfel de rezultate sunt posibile datorită investițiilor constante în infrastructură, tehnologie și formarea echipelor medicale:
„Vom continua să investim în modernizarea SJU Bacău, în tehnologie medicală și în dezvoltarea serviciilor de înaltă performanță. Pentru că, dincolo de proiecte, bugete și echipamente, fiecare investiție în sănătate trebuie să se regăsească într-o viață salvată și într-un pacient care primește o nouă șansă.”
Abonează-te gratuit la canalul nostru de WhatsApp și primești direct pe telefon cele mai noi știri, informații și locuri de muncă disponibile județul Bacău.