La Parohia Berești‑Tazlău, în Protopopiatul Moinești, a avut loc marți, 2 iunie, întrunirea preoților din Cercul Pastoral „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, desfășurată cu binecuvântarea IPS Ioachim. Ziua a început cu Utrenia și Acatistul Sfinților Ioan cel Nou, Blandina și Elisabeta de la Pasărea, urmate de Sfânta Liturghie săvârșită sub protia părintelui protoiereu Costel Mareș.
Întâlnirea a avut două momente centrale: cinstirea Sfântului Ioan cel Nou și prezentarea celor două sfinte canonizate în 2024. Invitat special a fost pr. Bogdan‑Vlăduț Brânză, secretar de redacție la Editura Doxologia și cadru didactic la Facultatea de Teologie din Iași, cel care a întocmit dosarul de canonizare al Sfintei Mărturisitoare Blandina. Referatul său, „Liturghia prefacerii vieții întru sfințenie”, a prezentat viața sfintei în paralel cu cele trei părți ale Sfintei Liturghii, evidențiind transformarea suferinței în jertfă și mărturisire.
A fost evocată și Sfânta Elisabeta de la Pasărea, prin prezentarea părintelui Daniel Popa, care a subliniat experiențele mistice, darurile și profețiile acesteia, precum și viața ei pustnicească din ultimii ani.
Partea finală a întâlnirii a fost dedicată Anului omagial al pastorației familiei creștine, printr-o acțiune amplă de recunoaștere a familiilor din parohiile cercului pastoral. Peste 130 de familii – fie cu mulți copii, fie cu peste 50 de ani de căsătorie – au primit diplome și icoane, ca semn de apreciere pentru statornicia și mărturia lor creștină.
Părintele protoiereu Costel Mareș a felicitat personal fiecare familie, transmițându-le binecuvântare, sănătate și ani îndelungați în credință.
Abonează-te gratuit la canalul nostru de WhatsApp și primești direct pe telefon cele mai noi știri, informații și locuri de muncă disponibile județul Bacău.