Astfel, Ministerul Sănătății recomandă populației o serie de reguli pentru reducerea riscului de infectare:

  • Igiena riguroasă a mâinilor: spălarea regulată cu apă și săpun;
  • Respectarea igienei tusei și a strănutului: utilizarea unui șervețel de unici folosință sau acoperirea gurii și a nasului în plica cotului;
  • Aerisirea zilnică a încăperilor pentru reducerea concentrației de virusuri;
  • Evitarea locurilor aglomerate, unde riscul de transmitere este ridicat;
  • Prezentarea la medic la primele simptome respiratorii, pentru diagnostic și tratament adecvat;
  • Autoizolarea persoanelor bolnave pentru a preveni transmiterea gripei în colectivități;

Pentru protejarea elevilor și a cadrelor didactice, Ministerul Sănătății recomandă de asemenea următoarele măsuri specifice:

  • Realizarea triajului observațional zilnic pentru identificarea copiilor cu simptome;
  • Informarea părinților și aparținătorilor legali despre semnele și simptomele infecțiilor respiratorii și recomandarea izolării la domiciliu a copiilor bolnavi;
  • Asigurarea materialelor necesare pentru dezinfecția periodică a mâinilor și a suprafețelor;
  • Aerisirea periodică a încăperilor pentru menținerea unui mediu sănătos;
  • Respectarea igienei tusei și strănutului, utilizarea de batiste de unică folosință;

Vaccinarea, cea mai eficientă protecție

Ministerul Sănătății subliniază că vaccinarea antigripală rămâne cea mai sigură metodă de prevenire a infecțiilor și a formelor severe ale bolii. Persoanele care nu s-au vaccinat sunt încurajate să o facă cât mai rapid pentru a reduce riscul de complicații.

Autoritățile sanitare monitorizează evoluția epidemiologică și vor lua măsuri suplimentare dacă situația o va impune. Până atunci, populația este sfătuită să respecte recomandările pentru a limita răspândirea gripei și a altor infecții respiratorii.

(foto: imagine ilustrativă)